- Acest eveniment a trecut.
Agapă și Cateheză
Invitație la Hram – 25 Martie
Cu inimile pline de bucurie sfântă, vă invităm să prăznuim împreună Hramul Fundației Fundația Sfânta Tecla, în ziua de 25 Martie, la marea sărbătoare a Buna Vestire.
Această zi binecuvântată ne așază înainte taina cutremurătoare a întâlnirii dintre cer și pământ: clipa în care Preacurata Fecioară, în toată puritatea, smerenia și ascultarea ei, a primit vestea cea mare că va purta în pântece, fără de prihană, pe Însuși Stăpânul lumii, pe Domnul păcii „care covârșește toată mintea”.
În liniștea și curăția inimii sale, Fecioara Maria a rostit acel „Fie mie după cuvântul tău”, deschizând omenirii poarta mântuirii. Prin smerenia și ascultarea ei, a devenit vas ales al harului și chip desăvârșit al omului care răspunde chemării lui Dumnezeu cu deplină încredere.
În această zi sfântă, suntem chemați să urmăm și noi pilda ei: să primim voia Domnului cu inimă curată, să ne deschidem sufletele către rugăciune, sfințenie și trăire autentică în Hristos. Așa cum Maica Domnului a primit chemarea cu umilință și smerenie, tot astfel să răspundem și noi chemării lui Dumnezeu în viața noastră, lăsând pacea Lui să ne cuprindă și să ne transforme.
Vă așteptăm să o cinstim împreună pe Ocrotitoarea noastră, Maica Domnului, într-un cadru de rugăciune, comuniune și contemplare duhovnicească, după următorul program:
08:30 – 09:30 – Slujba Utreniei
09:30 – 11:30 – Sfânta Liturghie
12:00 – 13:00 – Agapă și Cateheză
Să ne adunăm în rugăciune, cu credință și dragoste, pentru a trăi împreună bucuria acestei zile în care cerul s-a plecat spre pământ, iar omul a primit nădejdea mântuirii.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună această mare taină și să ne încredințăm ocrotirii Maicii Domnului!

